close× Call Us 0262-263 048
X

Artro Flex HA capsule

 
4 / 5 | Scrie un review

cod produs:

CAP-C-0048

Greutate:

Cutie 60 capsule

Pentru:

Sistem Osteo-Articular

disponibilitate

În stoc
22 Lei TVA inclus
- +
Adaugă în coș
close cart

Artro Flex HA capsule

A fost adaugat cu succes in cosul tau de cumparaturi!

Finalizeaza comanda

Supliment alimentar cu rol adjuvant în menținerea sănătății articulațiilor.

 

Recomandări:

Produsele Hypericum: Tehnologie extractivă de top. Calitate garantată!

Produsele sau suplimentele nutritive concepute de laboratoarele Hypericum sunt obținute din surse naturale atent verificate. Astfel, putem garanta puritatea produsului prin lipsa de contaminanți toxici carcinogeni, erbicide, insecticide și îngrășăminte chimice. Noutatea acestor produse este reprezentată de extractul integral concentrat din acestea, ceea ce asigură o mai bună biodisponibilitate și o mai bună asimilație în organism a substanțelor active benefice. Extractul natural are forma unei mase de particule sferice, care au o curgere mai bună, forma sferică a particulelor reducând posibilitatea înglobării de aer printre ele, astfel încât dozarea în capsule este mult mai exactă și mai ușoară.

Caracteristici generale ale produsului:

Suplimentul alimentar Artro-Flex HA este un produs atent formulat pentru menținerea sănătății și flexibilității articulațiilor. În plus, acesta contribuie și la mineralizarea și fortifierea oaselor. Acest demers este cu atât mai important cu cât ritmul vieții noastre devine tot mai alert și stresant, iar alimentația noastră devine tot mai haotică, procesată și plină de toxine, aditivi, zaharuri rafinate și grăsimi rele (trans, saturate, cu raport omega 6: omega 3 disproporționat) fapt ce crește statusul proinflamator din organism. Toți acești factori de stres, împreună cu un efort fizic neadecvat (e.g. sedentarism, postură incorectă, efort prea mare), o hidratare insuficientă, un somn de slabă calitate și o încălțăminte nepotrivită (e.g. tocuri înalte), în timp, pot afecta grav sănătatea sistemului osteoarticular.

Pentru realizarea suplimentului, au fost folosite ingrediente 100% naturale precum fructoboratul de calciu și acidul hialuronic de fermentație bacteriană. Aceste ingrediente naturale au o matrice informațională apropiată de forma sa naturală. Acest lucru le permite substanțelor active să acționeze sinergic, completându-se și potențându-se reciproc, beneficiind totodată și de o bio-disponibilitate foarte mare. Datorită formulei concentrate, produsul de față asigură o cantitate optimă de principii active, fiind totodată ușor de administrat. Astfel, acest produs deosebit a fost special conceput pentru a avea o acțiune de creștere a mobilității articulare prin stimularea sintezei și creșterea vâscozității lichidului sinovial ce acționează ca un lubrifiant natural la nivelul încheieturilor.

În continuare, vom prezenta principalele proprietăți benefice ale ingredientelor:

Acidul Hialuronic (cunoscut și ca hialuronan) este un glicozaminoglican cu dimensiuni mari, sintetizat în membrana plasmatică, ce se regăsește în cantități semnificative la nivelul țesuturilor epiteliale, conjunctive și neurale. Acesta are un rol esențial în menținerea flexibilității articulațiilor și mobilității încheieturilor prin stimularea sintezei și creșterea vâscozității lichidului sinovial ce acționează ca lubrefiant al cartilajelor. De asemenea, fiind un constituent major al matricelor extracelulare, acest compus ajută și în procesele de refacere a zonelor epiteliale ce prezintă leziuni sau cicatrici. Acest lucru se datorează acțiunii sale de refacere a țesuturilor epiteliale prin stimularea sintetizării colagenului, proprietăților antioxidante și a celor de hidratare a pielii. Volumul de acid hialuronic scade odată cu înaintarea în vârstă sau cu expunerea la radiațiile UV și este afectat în cazul fumătorilor sau a persoanelor cu un stil de viață dezechilibrat (e.g. sedentarism, lipsa odihnei, alimentație și hidratare necorespunzătoare). În aceste cazuri, se recomandă suplimentarea sa.

Forma cea mai cunoscută de utilizare a acidului hialuronic este cea injectabilă. Injecțiile cu acid hialuronic la nivelul articulațiilor (e.g. genunchi) în cazurile avansate de osteoartrită și nu numai, se dovedesc a fi eficiente în reducerea durerilor și creșterea mobilității pentru tot mai multe persoane afectate de această boală. Cel mai adesea, injectarea de acid hialuronic este singura opțiune rămasă în afară de intervenția chirurgicală. În plus, forma injectabilă a hialuronanului este folosită și pentru tratamentele faciale de tonifiere și estompare a ridurilor de expresie. Deși injecțiile rămân varianta cea mai rapidă de calmare a durerilor articulare și de redare a mobilității, acestea pot fi dureroase și costisitoare. De aceea, tot mai multe studii științifice au început să se concentreze asupra efectului profilactic și terapeutic al suplimentelor orale pe bază de acid hialuronic.

Spre exemplu, un studiu efectuat relativ recent de către cercetătorii japonezi a confirmat faptul că suplimentarea pe cale orală cu acid hialuronic poate ameliora simptomele asociate osteoartritei. Experimentul a durat 1 an, timp în care subiecții și-au suplimentat dieta cu câte 200 mg de acid hialuronic pe zi și au efectuat exerciți de tonifiere a cvadricepșilor. Efectele pozitive ale curei au început să fie vizibile după primele 2-4 luni. Cele mai notabile îmbunătățiri fiind resimțite de către pacienții tineri și cu vârste până în 70 de ani.

Fructoboratul de Calciu (Ca[(C6H10O6)2B]2•4H2O) este un complex organic de calciu, fructoză și bor ce se regăsește în mod natural în fructe și legume proaspete, dar și în nuci și ierburi aromatice. Acesta este considerat una dintre cele mai biodisponibile surse de calciu și bor, fiind mai sigur și ușor de asimilat decât acidul boric/borax/borat de sodiu. De fapt, fructoboratul de calciu este singura formă alimentară a borului considerată sigură, stabilă, non-toxică și deosebit de activă biologic. Deși importanța calciului pentru buna-funcționare a organismului uman este cunoscută de majoritatea oamenilor, nu același lucru se poate spune și despre bor. Borul organic este un element nutrițional esențial pentru sănătatea corpului uman, dar acest fapt este prea puțin cunoscut, explicația fiind că, în trecut, borul a fost considerat un element neesențial pentru om și animale, el fiind relevant doar pentru dezvoltarea normală a plantelor. Totuși, studiile recente au demonstrat importanța deosebită a acestui microelement și, în prezent, sunt descoperite tot mai multe funcții ale acestuia și ale compușilor săi derivați. Organizația Mondială a Sănătății recomandă un aport de 1-13 mg/zi de bor, cu un minim de 3mg/zi (≈ 130,5 mg fructoborat de calciu) pentru asigurarea beneficiilor nutriționale optime, carența în acest mineral putând fi asociată cu probleme osteoarticulare precum osteoporoza. Deoarece anumiți compuși ai borului pot prezenta o oarecare toxicitate, fructoboratul de calciu este considerat cea mai sigură sursă pentru acest element. Mai mult, studiile științifice au arătat că sub această formă, borul este folosit în corpul uman atât la nivel celular, cât și extracelular cu o eficiență sporită, fructoboratul de calciu absorbindu-se într-o formă intactă și stabilă din tractul gastro-intestinal. În concluzie, fructoboratul de calciu este o sursă naturală, sigură și deosebit de biodisponibilă de calciu și bor, două minerale absolut esențiale pentru funcționarea corectă a corpului uman.

Importanța fructoboratului de calciu

Numeroase studii științifice, din țară dar și din exterior, au verificat și confirmat importanța borului organic, și în special a fructoboratului de calciu, pentru sănătatea întregului organism și cu precădere a sistemelor osteoarticular, cardiovascular și imunitar. Lipsa borului în organism este asociată, de obicei, cu:

  • niveluri scăzute ale calciului, magneziului și fosforului cauzate de o absorbție ineficientă a acestor minerale;
  • niveluri scăzute ale 25-hidroxicolecalciferolului (vitamina D3), ale ceruloplasminei serice (enzimă relevantă în metabolismul cuprului) și ale eritrocit-superoxid-dismutazei (SOD – o enzimă cu acțiune antioxidantă puternică);
  • niveluri crescute de calciu plasmatic, creatinină serică și uree sangvină;
  • fragilitate osoasă și risc crescut de osteoporoză;
  • agilitate mentală redusă la femeile aflate la postmenopauză și la bărbații de peste 45 de ani.

Deosebit de importantă pentru persoanele care nu beneficiază de o expunere suficientă la lumina naturală, sau pentru cele care au o alimentație săracă în nutrienți, suplimentarea cu bor organic de bună calitate poate contracara efectele dăunătoare ale deficienței dietetice în vitamina D3 (eficientizând utilizarea sa de către organism). La rândul său, acest lucru va susține metabolismul calciului, magneziului, potasiului și al fosforului, cu implicații favorabile asupra sănătății oaselor și a articulațiilor. Beneficiile suplimentării cu fructoborat de calciu sunt cu atât mai mari când acest obicei este adoptat încă din copilărie deoarece borul organic are un rol crucial în procesele de creștere și formare a masei osoase.

Acest compus bioactiv este implicat și în menținerea stabilității și a bunei-funcționări a membranelor celulare. Reacționând cu substanțele biologice care conțin grupări funcționale cis-hidroxil (precum glicolipidele sau fosfoinozitidele), borul asigură stabilitatea membranei celulare și influențează transmiterea transmembranară a semnalelor. Datorită acțiunii de reglare a sensibilității receptorilor față de hormoni, borul ajută și la echilibrarea hormonală a femeilor aflate la menopauză având proprietăți estrogenice. Studiile științifice au demonstrat că acest complex reduce cantitatea de calciu și magneziu excretate prin urină, reglând totodată și nivelele de 17β-estradiol și de testosteron, în special la femeile aflate în perioada de postmenopauză. Mai mult, aceleași studii subliniază și importanța borului organic în ceea ce privește buna funcționare a creierului, carențele de bor fiind asociate cu o acumulare mărită de cupru la nivel cerebral. Acesta contribuie la îmbunătățirea performanței cognitive, precum: dexteritatea, atenția sau memoria pe termen scurt.

Un studiu clinic pilot efectuat la Centrul de Cardiologie al Universității din Craiova, condus de Dr. Constantin Militaru, a vizat combinația fructoboratului de calciu cu resveratrolul. Cei doi compuși s-au dovedit a avea acțiune sinergică, fapt resimțit asupra stării clinice și biologice a pacienților cu angină pectorală și alte afecțiuni cardiovasculare. În acest sens, fructoboratul de calciu vine în sprijinul resveratrolului protejându-l. Fructoboratul de calciu devine un stabilizator pentru resveratrol, luptând împotriva degradării acestuia în tractul digestiv. Tot în cadrul studiului, s-a dovedit că sinergismul pozitiv al fructoboratului de calciu cu resveratrolul, duce la îmbunătățirea eficacității biologice ca agenți antioxidanți și antiinflamatori ai acestor doi compuși. În concluzie, calitățile complementare și sinergice ale celor doi compuși asigură o protecție optimă a sistemului cardiovascular.

Studii efectuate pe animale au mai evidențiat și proprietățile imunostimulatoare ale borului organic, suplimentarea alimentației bovinelor cu acest microelement ducând la creșterea rezistenței lor la boala indusă de virusul BHV1. De asemenea, la porcii stimulați cu lipopolizaharide (LPS), s-a observat că borul afectează citokinele eliberate în supernatantele culturilor celulare. În consecință, se poate observa că borul are o acțiune de creștere a răspunsului imunitar umoral concomitent cu reducerea răspunsului inflamator. În plus, prin acțiunea sa antiinflamatoare (scade valorile bio-markerilor hs-CRP și TNF-α), borul organic reduce incidența și prevalența osteoartritei, fiind și un bun analgezic pentru astfel de afecțiuni, mai ales în combinație cu acidul hialuronic și cu cel salicilic (e.g. aspirină, extract din scoarță de salcie).

Fructoboratul de calciu are efecte benefice și asupra metabolismului lipidelor, el scăzând nivelul colesterolului sanguin și al trigliceridelor crescute peste limitele normale. Acest lucru se datorează acțiunii de potențare a activității acizilor grași esențiali precum omega-3 și creșterii randamentului energetic celular, fapt ce grăbește și vindecarea rănilor. Dieta îmbogățită cu fructoborat de calciu poate duce la reducerea valorilor colesterolului total, influențând benefic starea pacienților cu dislipidemie, afecțiuni de metabolism și boli cardiovasculare. Totodată, a fost observată și influența benefică a fructoboratului de calciu asupra metabolismului acidului uric, acesta determinând o reducere a valorii acestui compus.

Nu în ultimul rând, fructoboratul de calciu prezintă și efecte antioxidante, limitând stresul oxidativ și protejând indirect proteinele împotriva procesului de peroxidare (crește valorile enzimelor antioxidante: superoxid dismutază – SOD, catalază, glutation peroxidază, ceruloplasmina, vitamina C). Acest lucru poate avea ca efect stoparea evoluției arteriosclerozei prin împiedicarea oxidării colesterolului „rău” (LDL). Totuși, poate mai importantă decât acțiunea antioxidantă, este acțiunea antitumorală și anticancerigenă a borului organic, pusă în evidență de studii recente, acesta protejând organismul împotriva bolilor canceroase precum cancerul de sân, de plămâni, cervical sau de prostată.

În concluzie, fructoboratul de calciu este un excelent adjuvant în menținerea sănătății sistemului osos contribuind la prevenirea și inversarea resorbției osoase și reducând riscul de osteoporoză prin stimularea activității de sinteză osoasă și fixarea calciului ce favorizează mărirea densității osoase. Ajută la reglarea hormonală a organismului femeilor care parcurg faza de menopauză prin menținerea homeostaziei hormonilor steroizi. Participă la utilizarea eficientă de către organism a acizilor grași esențiali. Facilitează protejarea celulelor și a țesuturilor față de acțiunea radicalilor liberi fiind un agent antisclerotic foarte important și având acțiune favorabilă în bolile cardiovasculare. Contribuie la întărirea sistemului imunitar. Limitează procesele inflamatorii din organism. Susține funcționarea normală a sistemului muscular. Îmbunătățește performanțele cognitive. Pe scurt, acesta are o acțiune: remineralizantă, vitaminizantă, estrogenică, osteoconstructoare, cardioprotectoare, antioxidantă, antiinflamatoare, imunostimulatoare și regenerantă.

Fructoboratul de calciu intră în compoziția multor suplimente alimentare ce se regăsesc pe piața Statelor Unite ale Americii, bucurându-se de o tot mai mare popularitate, dar fiind încă la stadiul de noutate pe piețele din Europa. Recent acesta a fost introdus ca ingredient în suplimentele alimentare din România, Societatea Hypericum Impex fiind prima, și momentan singura, firmă producătoare de suplimente naturale care a inclus fructoboratul de calciu (formulă patentată) ca ingredient principal pentru gama sa de top.

În concluzie, prin sinergia acidului hialuronic cu fructoboratul de calciu, produsul Artro-Flex HA contribuie la protecția și regenerarea atât a sistemului articular cât și a celui osos. Acest supliment limitează efectele negative ale proceselor autoimune și oxidative ce degradează cartilagiile și care scad densitatea osoasă. De asemenea, acidul hialuronic conținut participă la menținerea cantității necesare de lichid sinovial în articulații și reglează vâscozitatea acestuia. Nu în ultimul rând, Artro-Flex HA protejează articulațiile și contribuie la îmbunătățirea mobilității acestora chiar și în perioadele de suprasolicitare mecanică (ex: sport și alte activități fizice intense, supraponderalitate).

Proprietăți: Adjuvant în protejarea sănătății sistemelor articular și osos. Contribuie la sporirea flexibilității articulațiilor și a mobilității încheieturilor. Susține procesul natural antiinflamator la nivelul articulațiilor și participă la ameliorarea durerilor articulare. Stimulează sinteza de lichid sinovial. Facilitează creșterea densității masei osoase și limitează pierderea acesteia odată cu înaintarea în vârstă. Acțiune: mineralizantă, osteoprotectoare, osteoconstructoare, analgezică, antiinflamatoare, estrogenică și imunomodulatoare.
Mod de folosire:

Adulți: 3 capsule pe zi, câte 1 capsulă după fiecare masă principală, timp de 2 luni, după care se face o pauză de 30 de zile și cura se poate relua.

Contraindicații: Nu se utilizează de către persoanele cu sensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.

Precauții:

  • A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic;
  • A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici;
  • Acesta este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască o dietă variată și echilibrată și un mod de viață sănătos;
  • Produsul nu conține ingrediente cu potențial alergenic.
Acid hialuronic – 99 mg, gelatină (capsula), Fructoborat de calciu (din care bor 1,78 mg și calciu 3,3 mg) – 66 mg.

Scrie un review

Nota *