close× Call Us 0262-263 048
X

Protonic capsule

 
4 / 5 | Scrie un review

cod produs:

10029

Greutate:

Afectiuni:

IMUNITATE Soluții naturale pentru întărirea sistemului imunitar, Vitamine/Minerale, Afecțiuni metabolice și boli de nutriție

disponibilitate

În stoc
18 Lei TVA inclus
- +
Adaugă în coș
close cart

Protonic capsule

A fost adaugat cu succes in cosul tau de cumparaturi!

Finalizeaza comanda

Supliment alimentar funcțional cu rol adjuvant în vitaminizarea organismului, reglarea funcției digestive și control ponderal

Recomandari:
În continuare, vom prezenta principalele proprietăți benefice ale produsului Protonic și a ingredientelor sale:
Polenul poliflor exinizat este o sursă excelentă de carbohidrați, vitamine, minerale, oligoelemente și aminoacizi esențiali. În plus, polenul poliflor de albine mai conține hormoni, enzime și acizi grași, fiind deosebit de nutritiv. Datorită faptului că acesta a fost exinizat (a fost îndepărtat învelișul său dur ce îl protejează - exina), polenul devine ușor de asimilat de către organism, în caz contrar acesta neputând fi utilizat eficient de către corp.
Culturile probiotice sunt formate din microorganisme benefice ce au rolul de a menține echilibrul florei intestinale și, astfel, de a regla funcțiile intestinale și digestia. De asemenea, aceste microorganisme sunt esențiale pentru procesarea și absorbția corectă a anumitor nutrienți și contribuie la sinteza unor vitamine și a unor enzime. În plus, probioticele reglează peristaltismul (i.e. motilitatea intestinală) și fortifică sistemul imunitar. În produsul de față, culturile probiotice sporesc biodisponibilitatea celorlalte ingrediente și sinergizează cu acestea.
Topinamburul (Helianthus tuberosus) este o plantă de cultură înrudită cu Floarea-soarelui. Tuberculii acestuia sunt o sursă naturală excelentă de fructooligozaharide precum inulina, ce are proprietăți prebiotice, hrănind flora intestinală benefică și favorizând echilibrarea diverselor tipuri de microorganisme din intestine. Tot fructooligozaharidele sunt responsabile și de gustul plăcut, dulceag, al tuberculilor, fapt ce îi recomandă spre consumul crud, în salate sau smoothieuri, sau gătiți precum cartofii (fierți, copți). Mai mult, polizaharidele conținute de Topinambur sunt tolerate și de către persoanele cu diabet, acesta devenind tot mai popular în alimentația celor care au probleme cu glicemia.
Putem spune, deci, că Protonic este un supliment alimentar funcțional format dintr-o componentă polenică, una probiotică și una prebiotică (i.e. produs sinbiotic) cu acțiune de reglare a funcției digestive și control ponderal. Datorită bogăției în substanțe active, produsul este util pentru cei cu afecțiunilor cardiovasculare și de prostată, cei cu boli metabolice (e.g. obezitate, diabet), cei cu afecțiuni autoimune (e.g. boli inflamatorii ale intestinelor, alergii și intoleranțe alimentare) și pentru cei cu boli degenerative. Astfel, produsul acționează ca un detoxifiant, neurotonic, având și efecte geriatrice. Datorită acțiunii simbiotice a prebioticelor (inulina) cu probioticele (culturile lactice) acesta are și proprietăți imunomodulatoare, iar stimularea sistemului endocrin și efectul vitaminizant și mineralizant asupra organismului se datorează conținutului în polen.
O caracteristică esențială a produsului este aceea că polenul a fost susceptibilizat printr-un procedeu enzimatic crescând, astfel, biodisponibilitatea acestuia prin distrugerea exinei care împiedică asimilarea substanțelor valoroase din polenul nativ. Mai mult, polenul exinizat a fost stabilizat și biodisponibilizat și mai mult datorită atomizării, proces ce îi crește rezistența în mediul acid al stomacului pentru ca substanțele active să poată fi absorbite la nivelul intestinelor. Similar, și extractul de Topinambur a fost atomizat în vederea creșterii rezistenței froctooligozaharidelor și a celorlalți compuși în fața acțiunii sucurilor gastrice. Astfel, o proporție mai mare din inulina conținută ajunge la nivelul colonului unde sunt hrănite microorganismele benefice.
Produsul conține o cantitate semnificativă de proteine cu valoare biologică înaltă și echilibrată datorită faptului că sunt alcătuite din toți aminoacizii esențiali. Pe lângă aminoacizi esențiali, Protonic conține aminoacizi neesențiali precum prolina și hidroxiprolina, compuși cunoscuți ca având o puternică acțiune proteogenică (i.e. de formare a proteinelor) și glucogenică (i.e. de transformare în glucoză prin glucogeneză). Prolina este un component esențial al colagenului, proteină extrem de importantă pentru aspectul și sănătatea pielii, a tendoanelor, a sistemului osos și a articulațiilor.
Protonic conține și fosfolipide, steroli, acizi grași esențiali. Acizii grași esențiali cu catenă lungă (omega 3, omega 6) au un rol metabolic deosebit de important, participând la structurarea fosfolipidelor membranelor celulare, fiind și activatori ai unor enzime ce acționează atât în metabolismul lipidic cât și în procesele inflamatorii, intervenind în modularea expresiei fenotipice a genomului. Aceste componente lipidice au efecte benefice asupra sistemului cardiovascular, sistemului nervos și pielii.
De asemenea, produsul conține și vitamine hidrosolubile din grupa B, vitamina C, dar și vitaminele liposolubile A și E. De remarcat conținutul în vitamina B12 cu activitate biologică extrem de ridicată. Protonic are o activitate antioxidantă naturală ridicată datorită acțiunii sinergice a vitaminelor A, C, E și a microelementelor Seleniu și Zinc. Această activitate îl recomandă în combaterea stresului oxidativ la nivelul celular, stres cauzator al maladiilor grave cardiovasculare, neurodegenerative, inflamatorii, cancerelor și îmbătrânirii precoce.
Observăm, astfel, că produsul conține numeroase macroelemente necesare organismului. Rolul macroelementelor în nutriția umană este bine cunoscut, iar microelementele acționează catalitic sau sunt componente ale sistemelor biocatalitice din celulele corpului uman. Carențele acestora determină stări patologice cu manifestări ușoare sau grave. Spre exemplu, Iodul este esențial pentru funcționarea glandei tiroide care la rândul ei gestionează metabolismul energetic cu impact asupra ponderalității (i.e. greutatea corporală). Zincul și Seleniul sunt esențiali în funcționarea normală a prostatei și în protejarea împotriva diferitelor ei afecțiuni (e.g. adenom, cancer de prostată).
Probioticele din Protonic sunt microorganisme vii, care administrate în cantități adecvate exercită o acțiune benefică asupra sănătății. Probioticele conținute sunt reprezentate de bacterii lactice din genurile Lactobacillus și Streptococcus. Datorită lor, suplimentul induce un confort digestiv fiind indicat în Sindromul colonului iritabil precum și în cazul altor afecțiuni gastrointestinale: constipație, diaree non-patogenă, balonări (meteorism), flatulență, crampe, halenă fetidă (i.e. respirație urât-mirositoare) de origine digestivă, intoleranță la lactoză. Componența probiotică și cea polenică au o acțiune netă în controlul ponderal, produsul fiind util și celor ce doresc să slăbească (e.g. obezi, supraponderali).
Produsul Protonic poate exercita acțiuni benefice și asupra alergiilor: dermatită atopică, alergii la lapte, poliartrită reumatoidă. Prin acțiunea de absorbție a substanțelor mutagene și stimularea sistemului imunitar, produsul exercită o acțiune de inhibiție a producției de carcinogeni ai microflorei intestinale, oferind protecție împotriva apariției tumorilor canceroase. Mai exact, produsul induce un răspuns imunitar prin efecte complexe de excludere competitivă și translocație/efect barieră, împotriva diareii de origină virală (i.e. Rotavirus), a diareii generate de disbacteriemia consecutivă tratamentelor cu antibiotice, a colitelor (C. difficile) și a diareii nosocomiale (i.e. luate din spitale).
Se remarcă și o activitate antipatogenă față de germenul Helicobacter pylori, agent cauzator al gastritelor, ulcerelor și cancerelor gastrice. Tot prin acțiunea sa antipatogenă și de excludere competitivă, produsul exercită și un efect pozitiv asupra vaginozelor și infecțiilor urinare. O explicație pentru această acțiune este dată de efectul imunomodulator (status imunitar, răspuns vaccinal) al produsului, acesta interacționând cu celulele imunitare sau cu receptorii celulari și determinând o creștere a activității de fagocitoză a celulelor albe și o sporire a sintezei de citokine.
Prin componența polenică ce sinergizează puternic cu cea probiotică, produsul Protonic are și efect de detoxifiere, fiind indicat și persoanelor dependente de alcool, diminuând dorința de a consuma băuturi alcoolice, precum și celor care doresc să renunțe la consumul de substanțe stimulatoare de sinteză. Produsul, prin componentele sale active, are capacitatea de a stimula mecanismele de metabolizare a xenobioticelor (i.e. substanțe pe care organismul nu le recunoaște) din organism. Datorită inhibiției producerii de endotoxine de către microflora intestinală produsul este indicat și în endotoxemia asociată cirozei.
Produsul Protonic, prin componența sa probiotică, acționează asupra deconjugării acizilor biliari reducând nivelul colesterolului din sânge și, deci, riscul de apariție a arteriosclerozei și bolilor cardiovasculare. Produsul conține, de asemenea, un raport corect între vitamina B6 și metionină, ceea ce face ca homocisteina inductoare de arterioscleroză să-și reducă toxicitatea. Anumiți compuși generați de microfloră probiotică se comportă ca inhibitori de ACE (Angiotensin Converting Enzyme) având un efect de scădere a tensiunii arteriale, indicând produsul și suferinzilor de hipertensiune arterială.
Reamintim că Protonic conține, în forme organice, microelementele Seleniu și Zinc cu acțiune puternic antioxidantă, sinergizând cu vitaminele A, C, E pentru neutralizarea radicalilor liberi și a stresului oxidativ ce sunt cauza majorității maladiilor cronice. Produsul mai conține și alți antioxidanți naturali precum: cisteină, metionină, glutation, catalază și flavonoizi, cu acțiune favorabilă în afecțiuni de prostată, cancere, cardiovasculare.
Protonic conține precursori hormonali de tip androgen precum și acizi hidroxamici, conferind o capacitate protectoare față de afecțiunile benigne de prostată (e.g. prostatite, hidrocel, prostato-veziculite, adenom de prostată). Aceste efecte sunt potențate și de activitatea antioxidantă a microelementelor amintite mai sus (Zn, Se, vit. A, C, E, flavonoizi naturali) ce sunt prezente în produs.
În concluzie, datorită complexității componentelor sale, produsul Protonic manifestă și o acțiune tonică, revitalizantă și energizantă și are efecte geriatrice, sporind calitatea vieții. Consumul regulat de Protonic are efecte benefice directe asupra sistemului nervos, îmbunătățind capacitatea mentală, procesele de memorare și cognitive, oferind energie și vitalitate, combătând stările de slăbiciune, stres, oboseală fizică și mentală, stările de anxietate, psihotice, dependențele și procesele degenerative ce duc la îmbătrânirea precoce. Ingredientele naturale active din produs determină funcționarea corectă a tuturor sistemelor organismului uman, cu influențe benefice și asupra înfățișării, prin menținerea aspectului tânăr, suplu, elastic al pielii și prin întărirea părului.
Protonic este recomandat în special: persoanelor devitalizate, sedentare, stresate, care-și desfășoară activitatea în medii poluate, fumătorilor, celor care nu beneficiază de mese echilibrate (în grăsimi, în fibre) și care fac exces de dulciuri, alcool, medicamente și/sau substanțe energizante, copiilor, adolescenților, adulților, bătrânilor și celor aflați în convalescență. Produsul are efecte generale benefice asupra celor care suferă de maladii metabolice (obezitate, diabet), degenerative (cardiovasculare, neurodegenerative, cancere, inflamatorii) și îmbătrânire precoce. Sunt recomandate minim 3 cure pe an.
Proprietati: Suplimentul alimentar de față este un produs atent formulat pentru vitaminizarea organismului și refacerea echilibrului florei intestinale. Acest demers este cu atât mai necesar cu cât ritmul vieții noastre devine tot mai alert și stresant, iar alimentația noastră devine tot mai haotică, procesată și plină de toxine, aditivi și carbohidrați rafinați (zahăr alb, fructoză, glucoză, făină albă și derivatele acesteia, sucuri ș.a.). Mai mult, profilul lipidic este și el dezechilibrat, raportul dintre grăsimile „bune” și cele „rele” (e.g. omega 3: omega 6) fiind și el unul nesănătos mai ales în alimentele de tip fast-food. Toți acești factori de stres afectează organismul, microbiomul (i.e. flora intestinală) nostru fiind greu încercat mai ales din cauza prezenței tot mai mari a resturilor de antibiotice în produsele animale și a pesticidelor și îngrășămintelor în cele vegetale. În cazul în care culturile benefice sunt afectate, scăzând în număr și diversitate, se poate produce stricarea echilibrului microflorei intestinale, cu efecte nedorite precum: tulburări digestive (e.g. acumulare de gaze, digestie lentă sau accelerată, dureri abdominale). Spre exemplu acest dezechilibru poate fi indus de tratamente cu antibiotice, radiografii abdominale, alimentație săracă în fibre sau, așa cum s-a menționat mai sus, de către alimente contaminate cu antibiotice sau diverși agenți patogeni.
Mod de folosire:
Mod de utilizare: Adulți: 2-4 capsule pe zi, câte 1-2 după masă cu o cantitate suficientă de lichid.
Copii: 1-2 capsule pe zi, după masă.
Cura recomandată este de 40 de zile, cu pauză 7 zile după care se poate relua.
Nu se va asocia cu alcool sau cu băuturi fierbinți. Dacă urmați un tratament cu antibiotice, se va consuma, de preferință, la minimum 30 de minute după administrarea medicamentelor.
Polen poliflor exinizat/fără exină – 90%, gelatină (capsulă), culturi vii de: Streptococcus thermophilus SP 4 100 MLD (1,7E+11 CFU/g), Lactobacillus rhamnosus SP1 100 MLD (1,5E+11 CFU/g), Lactobacillus acidophilus LA3 100 MLD (1,4E+11 CFU/g), Lactobacillus casei BGP93 100 MLD (1,3E+11 CFU/g), Lactobacillus plantarum BG112 100 MLD (1E+11 CFU/g) îmbogățite cu fructooligozaharide (inulină) din Topinambur (Helianthus tuberosus) – 10%.

Scrie un review

Nota *